Preferințele alimentare selective sunt extrem de frecvente la copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA). Pentru multe familii, mesele devin unul dintre momentele cele mai stresante ale zilei, nu pentru că copilul este „dificil”, ci pentru că mâncatul poate fi cu adevărat inconfortabil. În cazul autismului, alimentația selectivă este adesea asociată cu sensibilitatea senzorială, preferințe puternice pentru uniformitate, anxietate în fața schimbării și, uneori, disconfort gastrointestinal (GI).

Susținerea unui copil care este mofturos la mâncare este importantă din două motive majore:

1. Adecvarea nutrițională a alimentației (suficientă cantitate de proteine, fibre, fier, zinc, vitamina D, omega-3 etc.), și
   
2. Funcționarea zilnică și participarea la terapie (un copil care este flămând, constipat sau suprastimulat la mese poate avea mai puțină energie pentru școală, joacă și învățare).
   

Vestea încurajatoare: alimentația selectivă se poate îmbunătăți. Progresul este de obicei gradual, dar cu un plan clar și o presiune redusă, mulți copii își diversifică dieta în timp.

De ce apare selectivitatea alimentară în cazul autismului

1) Sensibilitate senzorială

Mulți copii cu ASD experimentează mâncarea prin o „amplificată” lentilă senzorială. Mici detalii pot face ca un aliment să pară insuportabil:

• Textură: crocantă vs. moale, mixtă texturi (de exemplu, iaurt cu bucăți de fructe)
  
• Miros: mirosuri puternice de ouă, pește, anumite condimente
  
• Gust: amărăciune, acru, temperatură sensibilitate
  
• Aspect: culoare, formă, consistența mărcii, „prea multe lucruri care se ating” pe farfurie
  

Un copil poate respinge un aliment nu pentru că nu îi place să mănânce, ci pentru că experiența senzorială este prea intensă.

2) Necesitatea previzibilității și uniformității

Unii copii se bazează pe rutine pentru a se simți în siguranță. Alimentele noi sunt imprevizibile: arată diferit, miros diferit și au texturi necunoscute. Această incertitudine poate declanșa anxietate, care se poate manifesta prin refuz, gagging sau stres.

3) Dificultăți în ceea ce privește abilitățile orale-motorii sau de alimentație

Mestecarea și coordonarea texturilor pot fi mai dificile pentru unii copii, în special în cazul alimentelor mai dure (carne, legume crude) sau al texturilor mixte. Dacă mâncarea este dificilă din punct de vedere fizic, evitarea acesteia este o soluție logică.

4) GI disconfort

Constipația, refluxul, balonarea sau durerile abdominale pot reduce apetitul și pot crea asocieri negative cu alimentația. Dacă un copil simte în mod repetat disconfort după mese, acesta poate reduce consumul la alimente „sigure”.

Strategii eficiente (practice și realiste)

1) Expunere treptată (număr mic de pași)

Obiectivul este expunerea înainte de consum. Mulți copii au nevoie de experiențe repetate, fără presiune, înainte de a gusta. O scară pas cu pas ar putea arăta astfel:

• tolera mâncarea de pe masă de pe masă
  
• toleră asta pe farfuria lor
  
• atinge-l cu un deget
  
• miroase-l
  
• sărută/linge-l
  
• ia o mică mușcătură
  
• mestecă și scuipă (uneori un pas valid în terapia alimentară)
  
• înghiți o mușcătură
  

Chiar și a avansa cu un singur pas în sus pe scară este un progres.

Sfat: Repetiția este importantă. Un copil poate avea nevoie de 10-30+ expuneri pentru a se simți confortabil cu un aliment nou.

2) Rutine previzibile (reduc oboseala decizională)

O structură consecventă ajută copiii să se simtă în siguranță:

• mese/gustări la ore similare ore
  
• același loc de ședere
  
• program vizual simplu (opțional)
  
• rutină previzibilă de început/sfârșit (spălarea mâinilor → așezarea la masă → servirea mesei → curățarea)
  

Când mediul este previzibil, creierul are o capacitate mai mare de a gestiona „noul”.

3) Introducere fără presiune (presiunea are de obicei efectul contrar)

Presiunea poate crește anxietatea, ceea ce reduce apetitul și întărește refuzul. Principii utile:

• evitați negocierea („o singură mușcătură și primești…”) ca instrument principal
  
• evitați să amestecați alimentele în mod forțat sau surprinzător
  
• păstrați un limbaj neutru („Puteți să-l explorați dacă doriți.”)
  
• concentrați-vă pe prezența calmă, nu pe convingere
  

Un obiectiv bun este: să faci copilul să se simtă în siguranță la masă, chiar dacă astăzi nu mănâncă noul aliment.

4) Folosiți „alimente sigure” în mod strategic

Alimentele sigure nu sunt dușmanul, ci puntea de legătură. O structură practică a farfuriei este:

• 1–2 alimente sigure alimente (copilul mănâncă în mod fiabil)
  
• 1 alimente pentru învățare (noi sau mai puțin preferate, porții mici)
  

Acest lucru previne stresul provocat de foame și menține expunerea.

5) Modelează alimentele folosind „lanțul alimentar”

Lanțul alimentar înseamnă trecerea de la alimentele acceptate la alimente similare, cu mici modificări:

• marca A pui nugget → marca B nugget → de casă nugget → coapte pui fâșii
  
• paste simple → paste cu unt → paste cu sos ușor → paste cu legume mici și moi amestecate
  
• biscuiți → biscuiți ușor diferiți → pâine prăjită → sandviș
  

Această abordare respectă preferințele senzoriale ale copilului, extinzând în același timp varietatea în mod gradual.

6) Faceți texturile mai previzibile

Unii copii tolerează alimentele mai bine când textura acestora este consistentă:

• componente separate în loc de mese mixte (orez separat, pui separat, sos separat)
  
• oferiți sosuri separat
  
• serviți mâncăruri de dimensiuni/forme uniforme
  
• utilizați farfurii separate, dacă este necesar
  

Mici schimbări precum aceasta pot reduce copleșirea imediat.

7) Abordarea problemelor gastrointestinale și a aspectelor de bază legate de apetit

Dacă apare constipație sau reflux, progresul poate fi încetinit. Semne de urmărit:

• cronică constipație, dureroasă scaune
  
• dureri abdominale frecvente
  
• reflux, gâtuire, tuse în timpul/după masă
  
• apetit foarte scăzut sau senzație rapidă de sațietate
  

În aceste cazuri, discutați cu un pediatru sau cu un specialist în gastroenterologie pediatrică — tratarea disconfortului îmbunătățește adesea toleranța la hrănire.

Când poate fi necesară terapia profesională de alimentație

Luați în considerare consultarea unui specialist în alimentație (adesea un terapeut ocupațional sau un logoped specializat în alimentație) dacă:

• copilul mănâncă mai puțin decât ~15–20 alimente în mod constant
  
• creșterea în greutate/creșterea este afectată
  
• sufocarea/înghițirea greșită este frecventă
  
• mesele implică în mod regulat o suferință intensă
  
• se suspectează întârzieri în dezvoltarea motorie orală (dificultăți la mestecat, păstrarea alimentelor în buzunare, oboseală)
  

Terapia alimentară poate oferi planuri structurate de expunere, sprijin senzorial și dezvoltarea abilităților, lucruri dificil de realizat singur.

Perspectivă clinică

Multe clinici și echipe de îngrijire integrativă — uneori menționate în contexte precum Povești de succes privind terapia cu celule stem în cazul autismului — subliniază adesea stabilitatea nutrițională ca parte a sprijinului cuprinzător. Ideea cheie nu este că nutriția înlocuiește terapia, ci că o nutriție stabilă poate contribui la susținerea energiei, somnului, confortului gastrointestinal, atenției și disponibilității de a învăța.

În practică, cele mai de succes planuri combină:

• rutine calme routines
  
• expunere treptată
  
• obiective realiste
  
• controale medicale pentru probleme gastrointestinale sau nutriționale
  
• profesional alimentare sprijin atunci când este necesar
  

Concluzie

În cazul autismului, alimentația selectivă este adesea determinată de simțuri și are la bază confortul și previzibilitatea, nu „comportamentul necorespunzător”. Cu răbdare, structură și tehnici bazate pe dovezi, precum expunerea treptată și lanțul alimentar, mulți copii își diversifică dieta în timp. Obiectivul este progresul constant, nu perfecțiunea. Pașii mici, repetați în mod consecvent, pot duce la schimbări semnificative, la reducerea stresului la ora mesei și la un sprijin nutrițional mai bun pentru viața de zi cu zi.